Treceți la conținutul principal

Legendele Olimpului - ,,Strălucitorul Apolo", de Alexandru Mitru

  Zeus și Leto sunt foarte mândri de fiul lor - Apolo, care este admirat de toți zeii atunci când pășește falnic pentru prima dată în Olimp, cu arcul pe spate și lira în mâna stângă. 

   Cele nouă muze îl recunosc pe Apolo drept ocrotitorul lor.

   Pe muntele Parnas, În căutarea unui loc de templu, Apolo este atacat de Piton, un șarpe trimis de Hera să-l ucidă. Apolo își înalță templul pe locul în care l-a ucis pe Piton, loc numit Delfi. Templul lui Apolo este totodată un oracol unde preoteasa Pitia prevestește viitorul cu ajutorul zeului.

   Apolo, îndrăgostit de nimfa Dafne își înlătură rivalul - un prinț deghizat în fată pentru a fi mereu în preajma nimfei. Pentru a scăpa de Apolo, Dafne se preface într-un copac, numit încă de atunci ,,dafin”. În amintirea lui Dafne, Apolo hotărăște ca de atunci înainte, pe fruntea câștigătorilor în concursuri, să se pună o cunună din frunze de dafin, ca semn de cinste.

   Apolo îl ucide pe un tânăr păstor, iubitul Castaliei, fată de care zeul se-ndrăgostise. Pentru a scăpa de Apolo, Castalia se aruncă într-o fântână. Zeul a hotărât ca acea fântână să poarte numele fetei și să aibă puteri magice.

   Un tânăr pe nume Marsias a reușit să alunge dușmanii din țara sa, Frigia, cântând la flaut - instrument inventat chiar de el.

   Invidios pe talentul lui Marsias, Apolo îl provoacă la un concurs de cântat, hotărând ca judecători să fie cele nouă muze. Cu ajutorul muzei Caliope, care era îndrăgostită de el, Apolo îl învinge pe Marsias și îl ucide. De altfel, a recuperat flautul, pe care l-a amplasat în templul din Delfi.





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Portretul Ecaterinei Manu

    Ecaterina Manu este înfățișată printr-un portret expresiv de către pictorul Constantin Lecca. Tabloul prezintă o frumoasă fată cu o privire pătrunzătoare. Ochii săi rotunzi și verzi ca frunza unui brad par atât de melancolici și blânzi, încât privirea ei seamănă cu cea a bunicii într-o seară liniștită de vară. Nasul său mic și buzele sale roz și subțiri ca niște petale de trandafir oferă fetei un chip superb, potrivindu-se de minune cu splendida culoare a ochilor. Coafura și părul său castaniu denotă seriozitatea. Fermecătorul trandafir roz prins în părul fetei este un detaliu foarte frumos, este acel strop de culoare care se combină perfect cu părul și coafura. Fata are o postură caldă, cu mâinile împreunate la nivelul bustului.   Ecaterina Manu poartă o rochie albă ca zapadă de o splendoare nemaiîntâlnită, iar deasupra, tânăra s-a acoperit cu un șal, asortat cu culoarea castanie a părului. Bijuteriile sale denotă bogăția și extravaganța fetei. Cerceii săi de argint...

Din marile legende ale lumii - ,,Sigfrid și Crimhilda"

  În cetatea Worms din ținutul burgunzilor, au viețuit cândva regele Dancrat, soața lui -  regina Ute și fiii lor: Gunter, Gernot și Giselher. Alături lor le era și Trojne Hagen, un mare înțelept. Însă regele Dancrat avea și o copilă, de o frumusețe rară, pe nume Crimhilda.   La vremea cuvenită, Dancrat a murit și pe tron i-a urmat Gunter.   În Xanten domnea regele Sigmund și avea un fiu frumos și voinic, pe nume Sigfrid. Acesta, după două lupte grele, cu regele piticilor, Albrich și cu un balaur fermecat, a pus mâna pe comoara Nibelungilor, pe o glugă ce-l făcea invizibil, pe armata Nibelungilor și pe cea a piticilor. Iar după ce s-a scăldat în sângele balaurului învins, a devenit indestructibil, având o singură slăbiciune pe umăr.   Ajuns acasă, Sigfrid a decis să plece la Worms să ceară mână Crimhildei. Acolo a devenit prieten cu Gunter și l-a ajutat în bătălii.   Într-o zi, Gunter i-a zis lui Sigfrid despre planul său de a o cuceri pe cumplita, dar...

Ramon

   Ra mon este o comedie regizată și scrisă de  Jesús del Cerro, cu ajutorul lui Anghel Damian, iar câțiva dintre actori sunt Pavel Bartoș, Andreea Vasile și Alexandru Ion.    Personajul principal, Ramon, este un simplu viticultor din comuna Struguracu de Sus care, printr-o întâmplare neașteptată, întâlnește o fată frumoasă de la București, de care se îndrăgostește. După mai mult timp de gândire, bărbatul își pune câteva lucruri într -o valiză și pleacă la capitală în căutarea dragostei vieții lui. Într-o seară, stând pe o bancă, Ramon se întâlnește cu Sonia, o femeie a străzii care se oferă să-l ajute și care îi este alături până la sfârșitul filmului. Tot în acea seară, cei doi se plimbă pe străzi și sunt acuzați de furtul unei picturi valoroase.      Personal, mi s-a părut un film bun, fapt datorat de naturalețea personajelor Ramon și Sonia. De altfel, un lucru care nu mi-a plăcut a fost scena de la final care a fost puțin cam forțată. În rest,...