Treceți la conținutul principal

Legendele Olimpului - ,,Artemis", de Alexandru Mitru

   Îndată după naștere, Artemis îi cere lui Zeus dreptul de a rămâne fecioară, precum și un arc și o tolbă cu săgeți.

   Urmată de un cortegiu de fecioare, Artemis colindă munții și vânează sălbăticiuni, fiind foarte mândră de talentul ei, pe care îl consideră inegalabil. Într-o zi, zeița se întunecă aflând de la nimfele ei că un tânăr prinț, Acteon, este considerat de oameni neîntrecut în meșteșugul vânătorii. Ieșit la vânătoare, prințul este atras de Artemis în locul în care ea se scălda și, pentru că o vede pe zeiță goală, drept pedeapsă, este transformat într-un cerb, fiind sfâșiat de proprii câini.

   Uriașul Orion - vânător iscusit, cu darul de a merge pe ape, primit de la Poseidon, salvează insula Chios de dihăniile care o năpădiseră. Drept răsplată, Orion îi cere regelui din Chios fata de soție, dar acesta, nevrând să i-o dea, îl adoarme îmbătându-l și, în somn, îi scoate ochii cu cuțitul. Urmând sfatul lui Hefaistos, Orion se vindecă stând în fiecare dimineață cu ochii în lumina aurorei. Însăși zeița aurorei - Eos, se îndrăgostește de Orion și îl răpește la ea în cer. La rândul ei, Artemis îl vrea pe Orion, iar zeii, pentru a evita un conflict din gelozie, îl însărcinează pe fratele ei ,zeul Apolo, să caute o soluție.

   Înșelată de propriul frate, Artemis îl săgetează, fără să vrea, pe Orion, ucigându-l. La rugămintea lui Artemis, Zeus îl urcă pe cer pe Orion, transformându-l în constelație.

   Regina Tebei, Niobeea, se fălește că este cea mai fericită din lume și refuză să o cinstească pe zeița Leto. Drept răzbunare, Apolo și Artemis îi ucid reginei toți copiii, iar soțul ei, Amfion, se sinucide. În final, Niobeea împietrește de atâta durere, dar din ochii ei continuă să curgă lacrimi.

   Sătulă de măceluri, uneori, Artemis mergea la Delfi, pentru a cânta și a dansa alături de Apolo.

   Una dintre plăcerile lui Artemis era de a privi la marile serbări vânătorești.





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Portretul Ecaterinei Manu

    Ecaterina Manu este înfățișată printr-un portret expresiv de către pictorul Constantin Lecca. Tabloul prezintă o frumoasă fată cu o privire pătrunzătoare. Ochii săi rotunzi și verzi ca frunza unui brad par atât de melancolici și blânzi, încât privirea ei seamănă cu cea a bunicii într-o seară liniștită de vară. Nasul său mic și buzele sale roz și subțiri ca niște petale de trandafir oferă fetei un chip superb, potrivindu-se de minune cu splendida culoare a ochilor. Coafura și părul său castaniu denotă seriozitatea. Fermecătorul trandafir roz prins în părul fetei este un detaliu foarte frumos, este acel strop de culoare care se combină perfect cu părul și coafura. Fata are o postură caldă, cu mâinile împreunate la nivelul bustului.   Ecaterina Manu poartă o rochie albă ca zapadă de o splendoare nemaiîntâlnită, iar deasupra, tânăra s-a acoperit cu un șal, asortat cu culoarea castanie a părului. Bijuteriile sale denotă bogăția și extravaganța fetei. Cerceii săi de argint...

Din marile legende ale lumii - ,,Sigfrid și Crimhilda"

  În cetatea Worms din ținutul burgunzilor, au viețuit cândva regele Dancrat, soața lui -  regina Ute și fiii lor: Gunter, Gernot și Giselher. Alături lor le era și Trojne Hagen, un mare înțelept. Însă regele Dancrat avea și o copilă, de o frumusețe rară, pe nume Crimhilda.   La vremea cuvenită, Dancrat a murit și pe tron i-a urmat Gunter.   În Xanten domnea regele Sigmund și avea un fiu frumos și voinic, pe nume Sigfrid. Acesta, după două lupte grele, cu regele piticilor, Albrich și cu un balaur fermecat, a pus mâna pe comoara Nibelungilor, pe o glugă ce-l făcea invizibil, pe armata Nibelungilor și pe cea a piticilor. Iar după ce s-a scăldat în sângele balaurului învins, a devenit indestructibil, având o singură slăbiciune pe umăr.   Ajuns acasă, Sigfrid a decis să plece la Worms să ceară mână Crimhildei. Acolo a devenit prieten cu Gunter și l-a ajutat în bătălii.   Într-o zi, Gunter i-a zis lui Sigfrid despre planul său de a o cuceri pe cumplita, dar...

Ramon

   Ra mon este o comedie regizată și scrisă de  Jesús del Cerro, cu ajutorul lui Anghel Damian, iar câțiva dintre actori sunt Pavel Bartoș, Andreea Vasile și Alexandru Ion.    Personajul principal, Ramon, este un simplu viticultor din comuna Struguracu de Sus care, printr-o întâmplare neașteptată, întâlnește o fată frumoasă de la București, de care se îndrăgostește. După mai mult timp de gândire, bărbatul își pune câteva lucruri într -o valiză și pleacă la capitală în căutarea dragostei vieții lui. Într-o seară, stând pe o bancă, Ramon se întâlnește cu Sonia, o femeie a străzii care se oferă să-l ajute și care îi este alături până la sfârșitul filmului. Tot în acea seară, cei doi se plimbă pe străzi și sunt acuzați de furtul unei picturi valoroase.      Personal, mi s-a părut un film bun, fapt datorat de naturalețea personajelor Ramon și Sonia. De altfel, un lucru care nu mi-a plăcut a fost scena de la final care a fost puțin cam forțată. În rest,...