Tărâmul Dulciurilor

Într-o zi ca oricare alta, Bobby se întorcea obosit de la școală. Avusese o zi foarte încărcată. Când a intrat în curtea casei sale, l-a auzit pe câinele său lătrând foarte speriat și a mers să vadă ce-i cu el. Câinele său era de rasă Rottweiler și nu era tocmai în regulă să auzi un asemenea câine lătrând speriat.

  Ajuns lângă cușcă, Bobby a auzit o voce necunoscută care zicea: ,,Haide! Curaj! Intră!”. Mihai s-a speriat pentru moment, dar luându-și inima-n dinți, a intrat în îngusta cușcă. 

 Când a intrat acolo, nu i s-a părut nimic ciudat, dar după cincisprezece secunde, a leșinat. S-a trezit apoi nedumerit în ceea ce părea a fi un tărâm făcut doar din dulciuri. Pe cer nori de bezea se mișcau agale în adierea unui vânt din vată de zahăr. Pe jos erau cărări presărate cu caramele și turtă dulce.

  După ce s-a dezmeticit puțin, a început să se plimbe admirând magicul tărâm. S-a întâlnit la un moment dat cu câinele său, Max. 

  -Hei, Bobby! Bine ai venit în Tărâmul Dulciurilor. Aici vin eu când mi-e foame.

  Bobby nu a schițat niciun gest, nu putea înțelegea cum animalul său poate vorbi. Și-a continuat plimbarea alături de Max și au ajuns lângă un falnic castel.

  -Iată, Bobby! Acesta este palatul meu. Da, eu sunt regele tărâmului.

  -Incredibil! zice Bobby.

  Erau un castel imens construit din ciocolată. Avea o sută de turnuri crenelate din ciocolată albă, presărată cu glazură de kiwi. Pe fiecare turn se afla o fereastră mare, prin care puteai zări tot tărâmul, iar pe turnul principal se afla un o construcție imensă din turtă dulce, ce semăna ca o pălărie a falnicului castel. Poarta castelului era imensă, în formă de stea de mare. În jurul castelului era un mare râu de ciocolată caldă, asemeni unui cazan cu smoală, care ardea pe oricine încerca să pătrundă în castel fără permisiune. În depărtarea castelului se putea observa un ocean din lapte, asemeni unui munte acoperit de zăpadă.

  Max l-a poftit înăuntru pe Bobby, unde a zărit o mare piață. În mijlocul ei era o fântână din ciocolată, iar în dreapta ei un mare copac făcut din jeleuri. Pe margini erau niște căsuțe mici, în care niște ursuleți din jeleu vindeau diferite bomboane. Deodată, dintr-un turn înalt, cât vrejul de fasole al lui Jack, coboară o femeie. Era singura ființă umană din întregul tărâm. Aceasta avea ochii albaștri scânteind, chip mic și  fraged, păr negru ca cărbunele, iar veșmintele sale erau placate cu bezele albe, ca niște rubine. Pe cap purta o coroană din oțel, la fel ca cea a regelui Carol.

  -Bun venit! Mă numesc Iris și sunt regina acestui ținut. Vrei să vii aici să viețuiești alături de mine și Max?

 -Da! Vreau! Vreau! zice Bobby cu entuziasm.

 Degeaba. După ultimele sale cuvinte, tărâmul de poveste începe să se piardă în ochii lui Bobby. O aude doar pe mama sa: 

  -Bobby! Ce tot faci acolo? Vino mai repede în casă!

  Bobby nu mai înțelegea nimic. A realizat până la urmă că nu fusese în niciun tărâm magic, ci că dăduse cu capul de cușca câinelui și rămăsese inconștient.